Excursie Hațeg

Atunci când te pregătești pt o excursie în grup organizat, mai ales alături de copii de gradinita, primul gând este sa te asiguri ca nu-ti lipsește nimic din bagaj. În al doilea rand, ai certitudinea ca nu vei avea timp de tine și că mereu vei sta cu ochii pe copii, iar extenuarea e ingredientul…

Supereroul preferat

Pasionați de basme și povești, cu personaje fantastice și pline de curaj, copiii își doresc, la rândul lor, să fie și ei eroi! La Integrio Kids am transpus lumea din imaginația celor mici, organizând o zi plină de suspans, în care copiii s-au costumat în supereroul preferat! Aceste activități au fost menite să dezvolte creativitatea,…

Vânătoarea de ouă

În cadrul evenimentului ”Vânătoarea de ouă” am descoperit din nou de ce la INTEGRIO Kids avem doar super-eroi. Această activitate le-a dezvoltat intuiția, abilitățile de analiză, încrederea în forțele proprii, dar și răbdarea și satisfacția descoperirilor făcute. S-a râs, s-a alergat, s-a căutat și cercetat, iar la final fiecare s-a bucurat de această aventură. Copilăria…

Ziua Internațională a Familiei

O familie-i frumoasă Mai ales, când sunt copii, Unde-s râsete, emoții Și mereu doar bucurii! La INTEGRIO Kids am folosit momentul deosebit al Zilei Internaționale ale Familiei din luna iunie pentru a construi amintiri pline de impresii și atenție pentru cei mici, alegând să facem împreună o vizită la Muzeul de Știință din Turda. O…

Ieșire în Muzeul Satului 2022

Muzeul Satului
Natura ne inspira, precum tot ea ne și admiră! Ieșirile în Muzeul Satului ne dau prilejul de a explora frumusețile naturii, de a ne bucura de razele soarelui și de a ne lăsa cuceriți de culorile sale uimitoare. Copiii pot asocia natura cu o stare de bine, cu libertatea și cu dorința de a-și da…

Galerie Media

Dorești să ne contactezi ?
Ne poți suna sau să ne vizitezi la adresa de mai jos:

0727 225 219

Strada Iacob Bologa 8, Cluj-Napoca 400535

Luni – Vineri:
09:00 AM – 06:00 PM

© 2022 – Integrio Kids. All rights reserved.