Despre noi

Asset 22

Integrio Kids a apărut din dorința unor psihopedagogi dedicați de a oferi copiilor clujeni un centru educațional adaptat nevoilor secolului în care trăim. Creativitatea și curiozitatea, gândirea critică, gestionarea conflictelor, comunicarea asertivă, inteligența emoțională, capacitatea de adaptare sau munca în echipă sunt câteva din competențele pe care ne dorim să le sădim în copiii noștri. Începem acest proces de la vârste fragede, conform recomandărilor OECD, stabilite la nivel mondial.

Echipa noastră

Maria Anișoara Vâju

Fondator al Asociației Amintiri din Copilărie, Cluj și Voluntar Programe de Literație la Școala Gimnazială Tureni, jud Cluj. Doctorand la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB, departament „Educație, reflecție, dezvoltare”– Program de îmbunătățire a abilităților de literație în ciclul primar.

Anca Georgiana Simion

Doctorand în cadrul școlii doctorale „Educație, reflecție, dezvoltare”, Facultatea de Psihologie și Științele ale Educație, Cluj-Napoca (România). Facilitator Mentalitate Deschisă în Educație, Certificat de Institutul Arbinger prin Institutul Dezvoltării Personale România.

Stanca Maria Olteanu-Moduna

Absolventă a Facultăţii de Psihologie și Științe ale Educației, UBB. Psihoterapeut integrativ cu formare în cadrul Institutului Român de Psihoterapie Integrativă Bucureşti.

Previous
Next